Conducerea Consiliului Județean Brașov va suferi schimbări dacă UDMR va intra la guvernare alături de PD-L, amenință președintele PSD Brașov, Constantin Niță, care își dorește ca alianța cu PNL și UDMR să funcționeze în continuare și pe plan național, dar și pe plan local. Dacă, totuși, UDMR se va înțelege cu PD-L la nivel central și va decide să intre la guvernare alături de PD-L, Niță va cere schimbarea din funcția de vicepreședinte al CJ, a lui Attila Kovacs, liderul UDMR Brașov. Dacă UDMR intră la guvernare alături de PD-L, trebuie să își asume acest lucru. Îl vom schimba din funcție pe Attila Kovacs pentru că nu mi se pare normal ca ei să fie cu noi într-o alianță, și, în același timp, să fie și cu alții, doar pentru a fi tot timpul la guvernare, susține Constantin Niță. Liderul PSD Brașov s-a arătat nemulțumit de jocul la șapte capete al UDMR, dar și de faptul că reprezentanții maghiarilor, deși au avut o înțelegere cu PSD și PNL pentru susținerea la președinție a candidtului social-democrat Mircea Geoană, nu s-au implicat așa cum ar fi trebuit în campania electorală.
Dacă UDMR ne-ar fi susținut puternic în campania electorală, probabil altfel ar fi stat lucrurile, acuză Niță. Liderul UDMR Brașov, Attila Kovacs, nu a putut fi contactat, ieri, pentru a-și exprima poziția față de acuzațiile șefului PSD Brașov.
Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, după întîlnirea cu reprezentanții PD-L, că este posibilă și formarea unei coaliții mai restrînse PD-L - UDMR, în cazul în care PNL va refuza să intre în această majoritate pentru constituirea guvernului. Este posibilă o coaliție mai restrînsă PD-L - UDMR, dar, în continuare, am dori o coaliție mai largă, cu participarea PNL, a declarat Marko Bela, precizînd că în cadrul întîlnirii s-a stabilit că se poate merge și în această formulă restrînsă, deși nu este de dorit așa ceva într-o perioadă de criză economică. Marko Bela a mai spus că, în cadrul discuțiilor cu liderii PD-L, s-au convenit principiile pe baza cărora cele două partide vor colabora în cazul în care se va forma o coaliție majoritară. Liderul UDMR a menționat că s-a discutat despre principiile pe baza cărora va funcționa această majoritate parlamentară, precizînd că nu s-a vorbit despre funcții, portofolii sau algoritm pe baza căruia se vor împărți funcțiile.
|